Ne plac poveștile...de călătorie


Suntem moștenitorii unui Creangă plin de umor, unui Caragiale de-o ironie fină, unui Eminescu, atent la spiritul specific al românului, urmașii unui Slavici, atent la aspectul psihologic al existenței țăranului și al unui Sadoveanu care arată plăcerea românului pentru poveste, plăcerea călătorului de a poposi într-un loc și de a lua parte la poveștile rostite de ceilalți. 
Mai demult, oamenii se opreau la han pentru a se odihni, după un drum lung și obositor, lăsându-se fermecați de poveștile spuse în jur, pe care, mai apoi, le puneau  în desagă pentru a le povesti, mai departe, celor de acasă. Povestea făcea parte din călătorie, oricare ar fi fost scopul ei. Și fiecare drum căpăta un sens anume, chiar dacă nu era căutat în mod expres.
În prezent, fiecare se oprește la câte un hotel, pensiune nu pentru un scurt popas, ci pentru tot ce oferă locul în care este situată o anumită unitate de cazare. Contează și serviciile oferite de aceasta, dar mai mult contează lucrurile pe care le găsește în împrejurul ei, lucruri care pot creiona o poveste interesantă de vacanță, care pot da naștere unor întâmplări de neuitat, care pot să-i facă pe alții să-și dorească să fie și ei acolo. Fiecare dorește să găsească o poveste de spus, ceva de adăugat în căsuța cu amintiri, ceva special, ce merită relatat celorlalți.
Suntem parte a unei lumi fantastice, care vrea să arate că orice este posibil. O lume colorată, animată, dinamică, schimbătoare, mereu surprinzătoare, ce te îmbie să-i cunoști cât mai multe fețe, cât mai multe locuri, cât mai multe drumuri. Și această chemare este atât de ademenitoare, mai ales că avem libertate de circulație, mijloace de transport diverse, capabile să reducă distanța între diferite locuri, avem o calitate a vieții mai bună decât acum un secol și ceva, avem timp, pus deoparte pentru vacanță, timp, deoparte pentru alte povești.
Și care este chemarea tainică a dorinței de a pleca în vacanță dacă nu căutarea unei povești, dacă nu dorința de a fi povestitorul unor pagini interesante din propriul roman al vieții? 
Ne place să auzim povești, dar și mai mult când le scriem, iar protagoniștii să fim noi înșine. Ne place să vorbim mult, avem debitul verbal al lui Creangă-n sânge, ne place să fim scriitori, câteodată. 

Trebuie să recunoaștem că suntem fascinați de multe ori când cineva relatează întâmplările din călătoriile pe care le-a făcut. Ne imaginăm și noi că am fi pe-acolo, că am parcurge acel drum pe care a pășit povestitorul, că am experimenta aceleași senzații. Și locul pare mai aproape de noi datorită talentului de povestitor al cuiva. Și dacă-ți vine să-ți iei picioarele la spinare după ce ai auzit așa ceva, înseamnă că știe să-și spună foarte bine povestea. De asemenea, ne mai place să auzim povești din călătorii, atunci când poate nu avem posibilitate să mergem în acel loc, dar putem să ne imaginăm totul, iar povestea ne ajută s-o facem. 
Și să nu uităm că ne place să fim uneori ca acei copii entuziasmați când se laudă cu vacanța lor extraordinară, când povestesc cu atâta patos de întâmplările pe care le-au avut în această perioadă, de locurile pe care le-au văzut, de lucrurile pe care le-au cunoscut. Iubim și acest rol al micului povestitor înflăcărat, puțin mândru de tot ce a trăit și a întâlnit. Dacă nu povestim cuiva despre călătorie, simțim parcă că nu e complet sentimentul de bucurie. Când ambalăm toată experiența trăită într-o poveste pe care o împărtășim altcuiva, realizăm și mai mult valoarea pe care o are această vacanță pentru noi. Și cum să nu iubim să povestim dacă fericirea și valoarea cresc când împărtășim totul?

Mă întreb ce ar fi călătoria fără o poveste de spus? Poate ar fi prea tristă, și sigur am păstra-o pentru noi, cu un gust amar. Poate ar fi prea gri, prea comună ca să merite interesul cuiva.  
Însă, cine ar alege o călătorie fără poveste? Noi românii, nu prea cred. Suntem povestitori înnăscuți și dornici de a ne mândri cu vacanța, cu călătoria, cu orice trezește admirație, fascinație, invidie (uneori). Putem noi să nu avem ceva de spus după ce ne întoarcem acasă? 
În încheiere, Adminpedia vă invită să reflectați la cuvintele spuse de Mihai Eminescu, și anume:
Poate că povestea este partea cea mai frumoasă a vieţii omeneşti... cu poveşti ne leagănă lumea, cu poveşti ne adoarme... Ne trezim şi murim cu ele

Autor: Veronica Diaconu

SOURCE AND TAGS


Articole asemanatoare