Redescoperiți bucăți de România-Vișeul de Sus

  • 7 noiembrie 2019

Într-o lume care pune mult preț pe noutate, tehnologie și schimbare am ales să plec pe urmele tradiției, folclorului, căutând să aflu dacă a mai rămas ceva din specificul românesc, din credința și seninătatea acestui popor. Cu rucascul în spate mă întrept spre acel loc despre care am auzit că încă se încăpățânează să-și păstreze identitatea.
De cum am ajuns în Vișeul de Sus am fost întâmpinată de o tihnă aparte și de o atmosferă de bucurie cuminte și profundă. Pe stradă, în drum spre hotel, am întâlnit oameni cu chip senin, pașnici, simpli și cu un zâmbet cald.
În Vișeul de Sus, oamenii încă își duc existența în ritmul vremii, anotimpurilor, a timpului care curge molcom, fără să se grăbeasă, cum nu o fac nici locuitorii. Aceștia nu par să cunoască ce înseamnă vârtejul rutinei, agitația, lipsa de timp și goană neliniștită după statut, lucruri materiale, des întâlnite în marile orașe care s-au aliniat tendințelor lumii moderne. Îmbrățișează viața cu multă iubire și calm, acceptând cu credință și o anumită smerenie tot ce li se întâmplă. Oamenii din aceste locuri încă au acea frică de  Dumnezeu, iar stilul lor de viață este marcat de tradițiile creștine, de sărbători, de mersul la biserică. Privesc sensul vieții prin ochii credinței, poate de aici această pace în micul oraș, înconjurat de dealuri și păzit de Munții Maramureșului.

Au o relație strânsă și cu natura față de care arată respect, fiindcă ea aduce în viața oamenilor o muzică aparte, priveliști încântătoare care te lasă mut de uimire, parfumuri îmbietoare și o energie, dacă pot spune, sănătoasă pentru minte și suflet. 
Ajunși pe aceste meleaguri, veți putea face o călătorie cu Mocănița pe Valea Vaserului, una dintre atracțiile turistice ale parcului Natural Munții Maramureșului, un loc cu peisaje sălbatice, ce se prezintă în toată splendoarea lor, fiind adevărate opere de artă ale naturii. Pentru că accesul se face mai greu, aici există câteva habitate neantropizate. Pe Valea Vaserului veți mai descoperi peste 80 de izvoare minerale, iazul minier Novăț, urmele fostului spital militar din cel de-al doilea război mondial, cimitirul german de la Făina, bisericuța de lemn. Veți face o călătorie în timp, alegând Mocănița, singurul tren, tractat de locomotivă cu aburi, în funcțiune. În timp ce admirați spectacolul oferit de natură, veți avea timp să meditați la tot ce doriți, să vă încărcați cu energie și să vă relaxați.

De asemenea, veți putea hoinări cu rucsacul în spate, prin Parcul Natural Munții Maramureșului,  până la Stâncăriile Sâlhoi-Zâmbroslăviile, rezervația de cocoș de mesteacăn, Cornul Nedeii-Ciungii Bălăsânii, poiana cu narcise Tomnatec Seheleanu, iar dacă sunteți sportivi din fire, puteți face o drumeție până la Vârful Farcău, cel mai înalt din Munții Maramureșului, și vârful Mihăilescu. Și dacă ați obosit, vă puteți odihni puțin pe malul lacului Vinderel, aflat în vecinătatea acestora.

Dacă poposiți pe aceste meleaguri, vă recomand să mergeți să vizitați vestitele biserici de lemn, specifice Maramureșului, să colindați satele din împrejurimi (Ruscova, Petrova, Moisei), dar și localitatea Borșa, unde veți întâlni o lume ce nu a reușit să fie prinsă cu totul în vârtejul noului. Tradițiile încă sunt respectate, trăite într-un mod firesc, iar oamenii sunt calmi și primitori.

Pentru că alegerea unității de cazare este la fel de importantă atunci când ne plănuim vacanță, Adminpedia vă propune hotel Montana 3 * dacă mergeți în Vișeul de Sus. Acesta se află chiar în centrul stațiunii, nu foarte departe de mocănița de pe Valea Vaserului. Hotelul oferă servicii de calitate, pentru ca fiecare oaspete să fie mulțumit, iar vacanța în aceste locuri să fie de neuitat. 

O vacanță în Vișeul de Sus este potrivită pentru toți cei care își doresc să vadă o altfel de Românie, simplă și fermecătoare. Măcar o dată în viața merită vizitată zona Maramureșului pentru tradițiile încă bine conservate, pentru bogăția locului și seninătatea locuitorilor. Ofertele de cazare sunt pentru toate buzunarele, la cele mai bune tarife pe tot parcursul anului, iar plata poate fi făcută și cu tichete de vacanță. De asemenea, poți să alegi un sejur în Maramureș în orice anotimp al anului și nu vei regreta alegerea făcută! Maramureșul este un loc de poveste, un loc în care trecerea timpului nu a furat cele mai valoroase lucruri: identitatea, autenticul și bunătatea românului neaoș.
Și dacă vei rămâne fascinat de Vișeul de Sus, alege și un circuit cu autocarul prin Maramureș pentru avea o imagine complexă despre această zonă minunată și a descoperi o bucățică de România care te lasă fără cuvinte.
Mergi în Maramureș pentru a fi mândru că ești român!
Autor: Veronica Diaconu
                                                                                  E-mail:turism@adminpedia.ro
                                                                                  Tel: 0720 065 918

SOURCE AND TAGS