Nu știu dacă și voi v-ați întrebat sau v-ați imaginat vreodată cum ar fi arătat lumea fără țară noastră cea mică și plină de surprize, această țară care stă cuminte și smerită să-și dezvăluie comorile celor care aleg să o cunoască. Este acea țara care nu pare obișnuită să dea din coate pentru a se face remarcată, este țara care se ascunde, rușinată, în spatele națiunilor mari, din cauza cultului inferiorității, poate auto-impus. E o Cenușăreasă ce nu vrea să deranjeze pe nimeni și nici să le trezească celorlalte națiuni sentimentul invidiei. Are o modestie incredibilă sau poate neputință de a-și scoate la înaintare ceea ce are de valoare. Ambele motive pot fi adevărate, însă ceea ce este cert este faptul că România a fost înzestrată cu multe locuri unice, iar frumusețea ei nu poate fi negată nici măcar de cei care-și regretă originile, nici măcar de călătorii străini care ajung, fie întâmplător, fie voit, pe meleagurile noastre.

Și acum să ne gândim la cum poate ar fi arătat turismul fără țara aceasta, dacă ar fi piedut ceva omenirea în absența ei. Sau, mai bine spus, de ce locuri fără pereche în lume nu s-ar fi putut bucura, de ce peisaje care le-ar fi tăiat respirația și să nu uităm de un lucru important, n-ar fi cunoscut ce înseamnă să fie întâmpinați de românul neaoș, n-ar fi cunoscut tot ce înseamnă spirit românesc, cultura și istoria acestui popor pașnic, ce și-a văzut întotdeauna doar de ale sale și a suferit, când a fost cazul, pentru un ideal.  Ați spune că sunt prea puține argumentele enumerate și că nu sunt neaparat fantastice, că lumea poate foarte bine să trăiască fără, că nu e nimic special. Aș zice că suntem prea cârcotași cu tot ce avem, ne subapreciem de multe ori, suntem sceptici și nu putem concepe faptul că suntem și noi cineva chiar dacă n-avem economie puternică, influență-n lume, bogăție râvnită de alții, nimeni nu ne invidiază și nu regretă că nu s-a născut român. Suntem o identitate aparte și cum spunea filosoful Petre Țutea nu putem să ne comparăm decât cu noi înșine, nu avem element de comparație, că astfel această comparație nu ar fi corectă sau nu ar cuprinde tot ceea ce reprezentăm ca popor, ca spiritualitate, ca mentalitate, mod de a trăi, simți. Aș zice că despre noi ar trebui să se discute în termeni filosofici, nu economici sau politici. 

Iar eu aș dori să vorbesc despre potențialul acestei țări în turism, despre ceea ce s-ar fi pierdut dacă România n-ar fi apărut nicăieri pe harta lumii.

Și cum ne place să citim tot ce ține de inedit, dar și tot ce ne-ar gâdila puțin sentimentul de mândrie, am ales să vă vorbesc despre câteva locuri, monumente care mărturisesc câte puțin despre complexitatea a ceea ce înseamnă românesc.

Nu pot să nu amintesc despre Bucovina și implicit Moldova, regiuni în care prezență semnificativă a mănăstirilor ortodoxe și a vieți monahale conturează ceea ce înseamnă spiritualitatea românească și prisma prin care se raportează românul poate la viață.  Din păcate, în zilele noastre, credința pare că se îndreaptă spre o teoretizare excesivă, pierzându-și esența, profunzimea, deși mai sunt destui români  care-și ghidează existența conform acesteia sau luptă să nu se piardă acest aspect esențial ce se află în amprenta noastră ca popor. Și chiar dacă tindem spre laicizare, nu putem să nu tresăltăm de fericire că Mănăstirea Voroneț este monumentul care păstrează nestingherit misterului formulei așa vestitului “albastru de Voroneț”, nemaiîntâlnit până acum în lume și incapabil de reprodus. Capela Sixtină a Estului este un simbol al tainei care nu se dorește cunoscută, ci doar trăită/simțită, cum îndemna Blaga eu nu strivesc corola de minuni a lumii și nu ucid cu mintea tainele ce-mi ies în cale. Cine vrea s-o cunoască este sortit eșecului. Această fascinație pentru descifrarea misterului a atras tot mai mulți străini curioși să vadă ceva ce nimeni nu poate să dezvăluie. Se pare că nu stă numai în firea românului căutarea senzaționalului. Și Mănăstirea Sucevița se poate mândri cu verdele de smarald, regăsit în pictura murală. 

Totodată, întregul intinerariu pe la mănăstirile din zona aceasta poartă călătorul într-o lume a tainei, simplității, credinței și atitudinii resemnate și liniștite a românului în fața vieții și a greutăților ei. Pare că poartă cu el secretul unei fericirii, pusă pe seama credinței în Dumnezeu.  Însă în această călătorie nu vor lipsi legendele specifice locului. Și astfel poate fi observată o înclinație a omului pentru poveste, pentru mister.

De asemenea, importanța credinței în viața românului o putem observa, hoinărind pe meleagurile  maramureșene, pe la vestitele biserici de lemn, multe dintre ele aparținând patrimoniului UNESCO, bisericile din Budești, Bârsana, Rogoz, Desești, Plopiș și altele. Se spune că aceste biserici au fost construite ca simbol de revenire la ortodoxie a unor colectivități din Maramureș. Cu o arhitectură simplă, ele sunt o expresie particulară a acestei zone culturale, fiind înguste, dar înalte, cu turle suple și lungi la capătul vestic al clădirii. Aceste lăcașuri de cult exprimă ceva din identitatea românului, din nou simplitate (sau modestie)  și lăsare în voia divină. De astfel, și tradițiile din această zonă, atent conservate, sunt în armonie cu credința, creând un stil de viață.

Nu trebuie să uit de bisericile fortificate din satele transilvănene, săsești și secuiești (din Biertan, Viscri, Prejmer, Câlnic etc), care aduc un plus de valoare culturală și istorică spațiului românesc, subliniind, de asemenea, și toleranța și armonia pe care românii au avut-o față de minorități, iar convețuirea în pace chiar nu a avut de suferit.

Și ca să vă conving că acest popor mai are încă multe motive care îl face special, vă invit să poposim la Săpânța, la Cimitirul vesel, nemaiîntâlnit în lume, vestit pentru crucile mormintelor viu colorate și picturile naive ce înfățișează scene din viața și ocupația persoanelor înhumate. Se pare că românul nu este îngrozit de moarte, ci o întâmpină cu umorul său specific. Da, românul are umor, acel “ haz de necaz” și nu cred că îl întrece vreun popor. Prin umor își află românul acea seninătate în fața vicistitudinilor și chiar în fața morții. Și în necaz românul știe să-și înece amarul. Și ce s-ar face lumea dacă n-ar învăța asta de la român?

Și acum să purcedem spre alte destinații din România, să aflăm împreună ce ar mai fi pierdut lumea dacă n-am fi existat. Ar fi pierdut o plimbare prin Delta Dunării, una dintre cele mai bine conservate delte din Europa, aflată și ea în patrimoniu Unesco. Și ce ar avea specific, pe lângă o faună diversă și o floră bogată, în opinia mea, este adaptarea românului la mediul acesta, arhitectura caselor și stilul tradițional de convețuire.  Omul este recunoscător naturii și are un respect aparte față de aceasta, căci ea face parte din viața lui. O plimbare cu barca prin Deltă și prin satele acesteia este o experiență unică, nu numai pentru frumusețile de necontestat, ci și pentru oamenii și atmosfera ce învăluie zona. Delta Dunării este o stare și din nou o voce care dezvăluie o altă bucățică din ce este românesc. 

Din Deltă mergem spre munte. Ne oprim lângă Sfinxul ce păzește munții Bucegi, apoi  stăm la taclale cu Babele și ne îndreptăm spre Crucea Caraiman. Și merită subliniată plăcerea pentru legendele și misterele create în jurul acestor monumente naturale sau nu ale Bucegiului. Se mai spune că în Munții Bucegi există apa nemuririi, dar și o gură de rai, o zonă în care se manifestă o anomalie magnetică atipică, care încă nu și-a găsit răspunsul. Și munții Ceahlău au dat naștere la o serie de legende fascinante care încearcă să explice existența unor monumente naturale prezente pe acesta.

Suntem un popor care își explică diverse fenomene prin legende și povești. Plăcerea aceasta încă există în cazul nostru. N-ar fi totul mai sec fără poveste?

Rămânând tot în zona ineditului, poate fi menționat Transfăgărășanul, traseul ce traversează Munții Făgăraș, un drum spectaculos care a întors privirile până și pe cele ale străinilor. Nu suntem noi campioni la autostrăzi, dar această soșea montană este de neegalat și să nu uităm de peisajul care-ți taie respirația.

 V-am alergat atât prin aceste locuri, zic să poposim, să ne tragem suflarea,  la muzeul în aer liber, Astra din Sibiu, și poate vă întrebați de ce aici, fiind este al doilea ca mărime din lume și nouă ne plac aceste clasificări. De asemenea, acesta surprinde tradițiile și obiceiurile poporului nostru, pare-se o prezentare a identității românului. Și poate pentru noi, este locul unde ar trebui să venim de fiecare dată când ne desconsiderăm. 

Și dacă tot suntem în zona muzeelor, nu poate fi omis și muzeul Memorialul Victimelor Comuniste de la Sighetul Marmației, aflat în fosta închisoare Sighet, fiind o dovadă că românul a putut să suporte torturi inimaginabile pentru adevăr, pentru credință și țară și când jugul a devenit prea greu a luptat pentru eliberare. Din păcate, am avut și noi călăii noștri. Și cum să nu fi existat acest popor, de unde mai primea lumea lecția rezisteneți în teroare pentru credință și idee, lecția unei sclavii colective sfârșite prin sânge.  O să ziceți că multe popoare au făcut aceasta, da, dar noi am fost un popor destul de pașnic, ne-am revoltat destul de rar în fața nedreptăților făcute de cei care ne conduceau. Tăcerea colectivă fusese un atribut al nostru, și a durat destul de mult timp. Însă lecția este că nu trebuie să creadă nimeni că aceasta este infinită, că revolta va fi mai dură când nu se așteaptă absolut nimeni. 

Și este un prilej bun de a ne aminti de domitorul Țepeș, cel care i-a învățat pe românii dreptatea și cinstea cu țepușa, de asemenea este cel care a inspirat legenda Draculei ce a fascinat lumea, iar numărul considerabil de vizitatori străini la reședința sa de la Bran evidențiază acest lucru. Cine a mai reușit să îndemne poporul la cinste prin intermediul țepușei?

Trecem în revistă și această lecție de istorie și vă îndemn să ne odihnim pe malul Mării Negre, lăsându-ne purtați de șoaptele valurilor. Și avem puțin timp acum să reflectăm la tot ce am descoperit de-a lungul acestei călătorii imaginare.

Să ne gândim dacă lumea ar fi pierdut ceva esențial de nu apăream pe harta turismului, să ne gândim mai mult la cine suntem și ce putem realmente oferi.  Să nu uităm că suntem o țară căreia nu-i lipsește muntele, marea, delta, cultura, tradiții inedite, vestigii unice în lume, locuri incredibile, un specific aparte, umorul și gazda perfectă. Și putem multe să oferim, avem destul de multe argumente să putem spune că merită un străin să colinde această țară, că merită ca românul să ia la pas România. Putem spune că suntem niște privilegiați de natură, că ne-a oferit atât de multe bogății, doar că trebuie să fim capabili să le vedem și să le folosim.  

Scurta noastră călătorie a fost un exercițiu de reflecție asupra potențialului nostru turistic și nu numai. 

Adminpedia vă îndeamnă să nu mai fiți sceptici fața de valorile pe care le avem și care nu sunt mai puțin importante decât ale celorlați, fără să cunoașteți întru totul țara, fără să-i fi pătruns în toată complexitatea sa.  De asemenea, vă sfătuiește să reflectați la mărturisirea filosofului Petre Țuțea:

 Să fim români și va fi de-ajuns!

                                                                               E-mail:turism@adminpedia.ro

                                                                               Tel: 0720 065 918

Articole asemanatoare