Timp de vară, timp de mare
- 23 iulie 2019
După luni de muncă (sau studiu) și tot felul de griji, simțim nevoia să ieșim din rutină, să evadăm într-un alt loc în care să resimțim că trăim intens și cu plăcere fiecare moment. Unii ne dorim câteva zile de răsfăț, de relaxare, odihnă, iar alții, câteva zile de distracție continuă. Și toate acestea le promite litoralul românesc și vara aceasta care așteaptă cuminte să-și intre în drepturi.
Și dacă toți suntem nerăbdători să vină vara, vă propun să facem o scurtă călătorie imaginară până la Marea Neagră și pe plajele sale acum pustii, parcă adormite. Doar valurile leneșe le mai mângâie nisipul, dar și pașii pescarilor ce-și târâie plasele pline cu pește sau rătăciții nostalgici ce pășesc tăcuți pe malul acesteia. Nimic nu pare a aduce aminte de zbuciumul verii trecute, nici plaja, nici marea, nici măcar stațiunile, nimic nu pare să fi distrus această liniște deplină și rece de acum.
Rătăciților de pe plajă și călătorilor de pe mare, aceasta le șoptește poveștile culese vara trecută, primilor le domolește nostalgia, celorlalți le alungă plictisul și singurătatea. Marea Neagră este un bun povestitor care a văzut atât de multe, încât nu vă veți sătura să o ascultați, dacă veți reuși să-i surprindeți șoaptele.
Și marea se alină, de asemenea, cu amintirea zilelor de vară și cu întâmplările la care a fost martoră tăcută.
Vedeți că și ea este nerăbdătoare să ia parte la atmosfera de sărbătoare, de voie bună, de fericire, și să întâmpine chipuri vesele și fără griji ? Împărtășește același sentiment, cu noi, de neastâmpăr după vara care îi va aduce oameni ce o iubesc și apreciază, oameni ce o vor îmbrățișa ca pe cea mai bună prietenă ce le-a lipsit atâta timp, oameni ce i se vor destăinui, ce își vor găsi mângâierea în cântecul lin al ei, în răsăritul și apusul de soare care îi dezvăluie farmecul și splendoarea. Însă, știe că vara îi este o amică de încredere care întotdeauna le-a trezit oamenilor dorința de mare, și uite așa se trezesc că-și pregătesc bagajul, pălăria, ochelarii și crema de bronzat și purced spre litoral.
Vacanța se trăiește mai intens pe plajele însorite și animate, fiindcă problemele nu au permis de intrare, nici responsabilitățile zilnice, nici tristețea, nici măcar gândurile la acestea. Dacă încearcă să se furișeze, o să se piardă în mulțime și vor fi speriate de armonia și fericirea din jur.
Este cunoscută, totuși, această calitate a românului de a nu lăsa nimic să-i stea în cale atunci când vrea să se distreze, când se hotărăște că trebuie să pună pauză la tot și să se gândească și la el, și la lucrurile care îl fac să simtă că trăiește pe deplin. Și unde întâlnește acest sentiment dacă nu în zilele de vacanță, pe plajă, lângă mare, stând pe nisipul fin ce mângâie trupul, prea obosit de agitația orașului, lăsând soarele să-i dea puțină culoare acestuia, simțind briza mării cum îl atinge blând, ascultând valurile ce se sparg de mal, fiind învăluit de armonia din jur, de liniștea care nu dispare cu toată muzica de pe plajă, cu tot zgomotul și vorbăria și râsul.
Marea are puterea de a face omul să nu se piardă pe el însuși în mulțime, să nu uite de el, nici când ia parte la veselia tuturor. Și atunci, tot ce se întâmplă în jurul său cuprinde și ființa sa, și simțurile sale. Însă el decide ce lasă să-l învăluie, ce evenimente, ce sentimente.
Marea îl face mai conștient de el însuși, mai prezent în tot ceea ce face, mai atent la ceea ce vrea să simtă. Acesta este farmecul Mării Negre de a intensifica simțirile, de a conecta omul, mai mult, la viața. Majoritatea ce vin pe litoral caută să iasă din amorțirea și robotismul în care au intrat, cu voie sau nu. În tot învălmășagul fiecărei zile au fost indiferenți, de cele mai multe ori, cu ceea ce sunt ei, dar acum, în fața mării își aduc aminte de ei, forța tainică a acesteia îi scoate din acea stare de inerție, le trezește dorința adormită de a se bucura de lucrurile din jur.
Și cum să nu simtă pofta de viață când vibe-ul de pe plajă este atât de puternic, când totul e cuprins de o energie pozitivă și de o stare permanentă de sărbătoare?
Și cum să nu vrei să te distrezi non-stop, când nu te mai trezește ceasul deșteptător, când nu-ți mai pasă dacă a doua zi, după o noapte în care ai simțit ritmul muzicii pe plajă sau în club, pici de somn, dar zâmbetul nu ți-a pierit de pe chip?
Și e de înțeles de ce ne dorim să vină timpul pentru mare, pentru vacanță, pentru că odată ce marea te-a prins în mrejele sale, te menţine în reţeaua ei de miracole pentru totdeauna
(Jacques Yves Cousteau).
Și uite așa ne întoarcem din scurta călătorie imaginară, mai astâmpărați de dorul de vară, de dorul de Marea noastră scumpă, de plajă, de distracția tipic românească ce nu poate fi înlocuită de nimic.
De acum așteptăm cuminți vacanța pe litoral, dar nu înainte de a ne ocupa de rezervarea ei. Și dacă nu te-ai gândit la o stațiune de pe litoral și nu ai idee nici unde o să te cazezi, Adminpedia îți recomandă Costinești, stațiunea în care spiritul tineresc cuprinde orice vârsă, iar distracția este la ea acasă. Iar dacă vrei ca vacanța ta să nu-și piardă farmecul din cauza unității de cazare aleasă, atunci îți recomandăm Complexul Vox Maris, un resort ce oferă servicii de cazare de 4*, camera duble și suite, conform standardelor europene, și o serie de facilități incluse într-un preț extrem de avantajos.
Situat în apropierea mării, chiar în centru stațiunii Costinești, resortul se bucură, însă, de un cadru intim, perfect pentru relaxare, departe de animația din stațiune. Complet renovat în 2011, Vox Maris este un complex modern, dotat cu piscine, saună, jacuzzi, sală de biliard, bowling, teren de tenis, club, încât să puteți alege o activitate ce vi se potrivește. La Vox Maris găsești mai mult decât cazare și confort. Ai parte de distracție, odihnă, răsfăț și relaxare. Astfel, puteți achiziționa sejururi de minim 5 nopți, iar plata o puteți face și cu tichete de vacanța. Acceptăm tichete de vacanță pentru plata sejurului, de asemenea, Adminpedia acceptă și plata în rate a vacanței mult dorite. Ofertele noastre sunt pentru toate buzunarele și dacă nu nu ne crezi, contactează-ne! Adminpedia știe cât de mult vă doriți să vă bucurați de vară pe malul Mării Negre! Nu mai stați pe gânduri și fuga la mare!
Autor: Veronica Diaconu
E-mail:turism@adminpedia.ro
Tel: 0720 065 918
SOURCE AND TAGS